Toata ziua a fost mohorat afară. Se incalzea, ceea ce facea ca zăpada să se topească. Mai era puțina printre blocuri. Era o zi in care lucram de acasa, datorita siuatiei create de pandemie lucram o zi de acasa si o zi de la birou. Sper sa se termine odata si sa mergem normal la munca!
Imi terminasem treaba pe la ora 14.30 – 15 si cand ma uit pe geam era un soare frumos afara care a ajutat ca soseaua sa se usuce. Nu am stat mult pe ganduri si m-am echipat, mi-am luat bicicleta si am iesit afara cu gandul ca pana se intuneca apuc sa fac o tura de vreo 40-45 km pe asfalt. Mă gândeam să merg spre Miercurea Nirajului și să mă intorc pe la Maiad. De fapt initial vroiam să fac 10-20 km în casă pe hometrainer, dupa care am zis că mai bine ies pana la Sânilor iar pe traseu m-am hotărât să fac 45km. Totul a fost conform planului până am ajuns sus la Maiad si am vazut cata zapada mai este pe dealuri. Nu m-am putut abtine sa nu incerc cum e cu gravel-bike pe zapada. Asa ca am renuntat la tura mea si am luat-o pe dealuri pe zapada.
A fost o senzatie pe care nu pot sa o descriu. A fost si frumos si greu, spre deosebire de MTB, gravelul aluneca in toate partile. Aveam si rotile umflate pentru sosea, deci erau tari, un motiv ca sa alunece si mai tare dupa ce ca e ingust! Dar a fost frumos, am iesit de pe drumul principal si am luat-o pe o urcare care imi facea cu ochiul de cate ori treceam pe acolo, dar nu am incercat niciodata sa vad unde duce. Asta din cauza ca totdeauna numai pe cursiera treceam pe acolo, iar aceasta nu imi da posibilitate de exploatare a drumurilor laturalnice daca acestea nu sunt asfaltate.
Revenind, am luat-o pe dealuri, am dat de zapadă foarte mare, dar și de o stână. Bineinteles cand au inceput cainii sa latre am luat bicicleta in spate si am luat-o prin padure. Am stiut ca undeva deasupra padurii pe sub care era drumul trebuia sa dau in alt drum care duce inapoi spre dealul Maiadului. Am fost pe acel drum in urma cu vreo 8 ani, de fapt singura data cand am fost pe acolo, dar imi aminteam de el. De obicei am o memorie foarte buna a traseelor pe care merg si ma descurc destul de bine cu orientarea. Probabil le-am căpătat in cei 10 ani de cand am inceput sa ma dau mai serios cu bicicleta.
Dupa scurt timp am gasit drumul pe care îl căutam, si am pornit inapoi spre Maiad, de unde am luat-o pe șosea inapoi spre casă. Până la urmă tot mi-au iesit vreo 30 km, dar m-am distrat pe cinste. Sper să mai ningă cat de curând să mai pot ieși pe zăpadă.
Să ne vedem cu bine pe trasee !
Drumuri bune!
