A fost o senzatie pe care nu pot sa o descriu. A fost si frumos si greu, spre deosebire de MTB, gravelul aluneca in toate partile. Aveam si rotile umflate pentru sosea, deci erau tari, un motiv ca sa alunece si mai tare dupa ce ca e ingust! Dar a fost frumos, am iesit de pe drumul principal si am luat-o pe o urcare care imi facea cu ochiul de cate ori treceam pe acolo, dar nu am incercat niciodata sa vad unde duce. Asta din cauza ca totdeauna numai pe cursiera treceam pe acolo, iar aceasta nu imi da posibilitate de exploatare a drumurilor laturalnice daca acestea nu sunt asfaltate.
Revenind, am luat-o pe dealuri, am dat de zapadă foarte mare, dar și de o stână. Bineinteles cand au inceput cainii sa latre am luat bicicleta in spate si am luat-o prin padure. Am stiut ca undeva deasupra padurii pe sub care era drumul trebuia sa dau in alt drum care duce inapoi spre dealul Maiadului. Am fost pe acel drum in urma cu vreo 8 ani, de fapt singura data cand am fost pe acolo, dar imi aminteam de el. De obicei am o memorie foarte buna a traseelor pe care merg si ma descurc destul de bine cu orientarea. Probabil le-am căpătat in cei 10 ani de cand am inceput sa ma dau mai serios cu bicicleta.